Nu vorbim aici despre cartea lui Eugen Barbu, pe care as recomanda-o insa, oricui iubeste literatura istorica.
Despre 10 Mai, in copilaria mea, nu isi aducea aminte decat mama. O nostalgica moderata a monarhiei. Privind fotografiile ei, de dinainte de 23 August inteleg si de ce. Purta palarii si blanuri scumpe si arata ca o actrita de la Holliwood. Tatal meu era un intelectual cu idealuri de stanga, francofon, inginer constructor si admirator al civilizatiei Greciei Antice. Primele povesti si fotografii, pe care mi l-a aratat, pe la 3-4 ani au fost acelea ale statuilor vechilor zeitati din antichitate.
10 Mai era ziua Regelui. O zi despre care nu se vorbea la scoala, un rege despre care nu stiam decat ca era varful clasei exploatatorilor, de care societatea noastra scapase cu greu. Nu am nici astazi un sentiment cald fata de acest personaj intors din exil, in afara de un respect adanc pentru rezistenta lui tacuta si lunga , prentru suferinta pe care a indurat-o, cu o eleganta cu adevarat aristocratica.
Principele invatase, ca si mine aceleasi lucruri, la scoala. L-am cunoscut la Costinesti, cand a primit, ca tanar actor, un premiu de interpretare. In interviul de atunci am simtit ca e un tip mult mai serios si mai profund decat colegii lui de generatie. Dupa ‘90 m-a invitat la un spectacol in care juca. Era un text, care se referea la primii ani de comunism in Romania. Intrarea lui, in familia regala a starnit multora, nedumeriri. Trecerea de la conditia de actor la aceea de colonel si sot al fiicei Regelui Mihai nu a fost de loc simpla,cred. Acest rol a insemnat pentru el asumarea unor sarcini, la care putini s-ar fi asteptat, sau angajat.
Cartea intititulata PERSONA, scoasa la editura Nemira, care este un jurnal vorbeste cu o uimitoare sinceritate, despre saltul de conditie sociala, dar si de constiinta, pe care nu stiu cati dintre noi ar fi fost in stare sa il faca. Sa traiesti in aceeasi viata, episodul cercetarii amanuntite si neprietenoase la vama, la sosirea in Regatul Unit si apoi, numai peste cativa ani, pe acela al ceaiului, pregatit si baut impreuna cu Regina aceluiasi Regat in calitate de ruda apropiata e suficient pentru a-ti pierde simtul realitatii, sau pe cel al masurii … Ceea ce in cazul sau nu s-a intamplat. L-am reintalnit recent, la Palatul Elisabeta, intr-un dialog despre stilul de viata al Casei Regale. Echilibrat, sincer, prietenos, dar mai impovarat de ceea ce crede ca este obligat sa faca, din pozitia pe care o are acum , pentru tara lui. Pentru familia regala, faptul de a-l fi adoptat a fost sansa de a gasi o cale si o forma convingatoare de a se adresa poporului roman. Nu atat cu discursuri, care sa ajunga mai repede la inima ascultatorului, cat cu proiecte pentru Romania din viitor. 10 Mai e acum, mai curand Ziua Regalitatii. O zi in care se vorbeste la televizor despre asta, in timp ce varul Charles degusta produsele si binefacerile naturii, undeva in centrul Transilvaniei, unde a contribuit serios la refacerea unor vechi asezari pitoresti. Romania - istorie si paradoxuri si evolutii poate mai putin zbuciumate decat cele traite pana acum.
Ni se pare ca suntem liberi . De fapt tot ceea ce facem este ingradit de regulile convietuirii sociale, de conditia noastra fizica si materiala, ba chiar si chiar de propria noastra constiinta.