Este o actriţă excepţională. Amintiţi-vă performanţa din Chicago. Genul – femeiuşcă plinuţă, îndesată. Plină de nuri, dar care poate avea şi momente penibile (Bridget Jones). Faţă rotundă, ochi mici, buze mari, care se crapă uşor. dosul bombat şi obraynic. Sâni mici, dar o musculatură foarte lucrată În ultima vreme a slăbit vizibil şi e tentată de rochii foarte mulate. Ar trebui să evite satenul. Decolteul asimetric nu stă grozav nimănui, deci nici ei, deşi pe covorul roşu îl vedem mult prea des. Mai bine cu părul scurt, decât lung. Mai bine rochie lungă fluidă, decât mulată şi mai bine întreagă decât decupată lateral.

Ne întrebam câte cravate or exista în garderoba unui parlamentar si ce face el cu aceastea dupa ce le-a folosit mai mult de doua ori.

Presedintele poarta cravata bleu – semn ca situatia e albastra. Domnul Geoana schimba în fiecare zi cravata si de fiecare data e o alta nuanta de rosu. Orban are un set consistent de creavate galbene. Primul Ministru a încercat o cravata rosie, pe seama careia s-au facut si câteva glume, în dorinta de a avea mai multa vizibilitate si de a semnala deschiderea.

Madalin Voicu, cel atât de colorat, alta data vine la telreviziune în negru, dupa modelul Prigoana. Nu renunta însa, la un lant greu, de aur, pe post de bratara. Boc are cravata portocalie. Stolojan poarta una jungle. Videanu vine la negocieri fara. Consilierii Presedintelui au cravate în dungi. Cravatele domnului Melescanu sunt cel mai adesea gri-argintiu. Domnul Petre Roman, proaspat divortat si abia întors din Spania a ales o cravata mov. Mitrea e cu sotia în Parlament si nu face exces de cochetarie. A fost parada modei masculine la cel maui înalt nivel, zilele acestea, la TV. !

Somerii prezentati la stiri nu prea poarta cravata !

Despre ce si cum au facut Ionesco, Eliade, Cioran, acum stim.
Sirul a continuat insa, cu scriitori mai mari sau mai mici !
Nina Cassian, Petru Popescu, Gabriela Melinescu, Visniec si destui altii…
Pe masura ce  Occidentul, mai  apropiat sau mai indepartat descoperea savoarea povestilor despre viata din Estul salbatic si rosu, de acum doua- trei decenii, editorii acordau mai mult  credit noilor veniti.
O absolventa de filologie de la Bucuresti pleaca in 1983 in SUA, gratie sprijinului oferit de o cubaneza-americanca, intalnita  intamplator la mare.  Ajunge profesoara la o unniversitate din Chicago si scrie, in engleza, un roman care o transforma intr-o scriitoare americana, de origine romana de succes.
O tanara ziarista rebela de la Bucuresti pleaca acum 7 ani la NewYork, scrie piese de teatru, le regizeaza si acum are succes pe Brodway, cu o piesa despre soarta unei emigrante din Romania.
Cel mai simpatic mi de pareinsa cazul unui rom-roman din Oltenia, absolvent de silvicultura la Brasov, autor a 7 carti, unele scrise direct in franceza, sofer de autobuz in Elvetia si castigator al  unui important premiu literar, in aceeasi linistita si bogata tara.

Ultimul lucru de care ar trebui sa ne simtim atasati sunt obiectele, care ne inconjoara si care au fost gandite pentru a ne usura viata  sau pentru a o face mai frumoasa si nu pentru a o sufoca.
Averea care se starange pe parcursul existentei ne fura din spatiu si uneori ne priveaza de mai multa spiritualitate. Acum, ca simtul proprietatii a inceput sa fie restabilit, e loc si pentru exacerbarea lui. De aceea asistam la fel de fel de atitudini ciudate.Tot aici, poate ar trebui sa spunem ca mostenirea pe care o lasam celorlalti n-ar trebui sa constea, preponderent in lucruri. Dupa abstinenta socialista, rasfatul din societatea de consum genereaza comportamente foarte aproape de  shoppingul compulsiv, sau apetitul maladiv pentru acumulare. Iar cand rezultatul lungilor sedinte de achizitii mai e si tezaurizat, ne aflam in fata unei probleme, care ne poate urati viata.
Am vazut, in revistele despre case si decoratii interioare, mai ales in” Casa Lux” de acum cativa ani, multe camere de copii , care aratau ca adevarate depozite de jucarii. Copilul abia daca se mai putea zari , dincolo de mormanele de obiectele inutile, gata oricand sa-l inghita.. In dresingul multor vedete zac tone de haine si mult prea numeroase perechi de pantofi sau posete, din care unele  nici nu  apuca sa fie etalate la reuniunile mondene. Una e sa aduni pamantui, imobile, masini (desi nici in asta pornirile nu sunt intotdeauna sanatoase) si alta sa te lasi asaltat ,in propria ta casa, de nenumarate obiecte, oricat de valoroase ar fi ele. Colectiile, fie  de chibrituri, palarii, suveniruri, carti  tablouri, sau orice altceva, isi gasesc mai bine locul in spatii special destinate, in muzee, fie ele si de curiozitati. Spatiul de locuit ar trebui sa fie mai generos cu aerul si lumina. Amintirea unui tablou vestit ar putea fi mult mai pretioasa decat 50 de tablouri scumpe, inghesuite pana si deasupra fiecarui cant de usa. Gustul unui fruct sau ceai  savurat intr-o dupamiaza de tihna, infinit mai valoros decat zeci de pahare de cristal, adunate  intr-o vitrina.

Palatul italianului se prabuseste la Bucuresti si putini mai au timp sa-i admire misterul venetian. Daca nu ar exista statuia din parcul din fata, nici numele ziaristului care a locuit aici nu s-ar mai sti.
Mai bine calatorim sonor aici:

E la intrare, dar putini o stiu. Pianistul o privea la fiecare intoarcere acasa.
Si poate se gandea la ea, atunci cand exersa pentru marile lui concerte.

Asculta aici:

Dinu Lipatti - Bach Cantata 147