
Dostoievski. Frescă. Rusia imperială, cu tot ce știm de la Gogol, de la Cehov… Un eseu despre lașitate și tiranie, citit cuminte în cheie clasică, fără o contribuție regizorală care să ridice ștacheta prea sus. O lume dominată de bigotism, resemnare, în căutare de soluții de supraviețuire în tiparele unui anumit statut, în care sentimentele par slabiciuni condamnabile, iar angoasa, isteria, teama fac ușor loc unor comportamente dictatoriale.
Câteva soluții interesante (corul preoților, icoana din fundal, ninsoarea purificatoare ), dar și destule stridențe (rostirea urlată a unor pasaje, continua tăvălire pe jos a personajului principal, ca și cum suferința n-ar fi putut fi jucată și altfel ), greșita distribuire a unui actor chipeș în rolul nepotului, stângaci și până la un moment dat, neputincios, insuficienta creionare a personajului femeii bogate, vânată în fond de toți pentru asta - fac din Insemnările unui necunoscut un spectacol bun ( o raritate în peisaj ), cu actori remarcabili (Ogășanu, Buciuceanu, Ralea, Lupu), de la care așteptam mai mult.
Pe rândul din spate în sală, o famile obișnuită ieșită la teatru. Mama, tata, fiul Alexandru și prietena lui, cu care probabil locuiește împreună de ceva vreme , caci părinții îi invită duminică la ei, la masă. Mama află din program că e vorba de un text de Dostoievski și oftează înainte de ridicarea cortinei : Înseamnă că nu va fi prea vesel … Băiatul îl recunoaște imediat în personajul principal, pe Ionică din Liceenii, ca și pe doamna profesoară de matematică, din același film. Pe la jumătatea părții I ii șoptește însă prietenei, că nu îi place cum joacă. Țipă prea tare, aleargă prea mult, nu se înțelege ce spune. Tatăl, care pare un intelectual, încă tânăr la 50 de ani îl recunoaște pe Ogășanu… din Leonce și Lena, cu Irina Petrescu. Știi că ea a fost căsătorită cu Ogășanu - îi spune nevestei la pauză. Apoi băiatului și viitoarei nurori, doct : Ea a debutat de foarte tânără, în Valurile Dunării, dar de curând am aflat că e nepoata lui Goga și are o casă la Rășinari (?!?)
Piesa asta are prea multe substraturi – intervine și soția – dar îmi plac preoții, cântă cu suflet…
Toată lumea e fericită și râde cu poftă la clătinarea bahică a lui Foma ( chit că e mai puțin groasă decât ar fi făcut-o Mălăiele), la franceza valetului (deși e îngânată de Besoiu cu fior tragic) și la hârjoneala erotică cu iz de adulter, din partea a doua.
Nu e prima oară la teatru sau la film, când o situație tragică stârnește râsul în salile noastre de spectacol. Happy endul ( puțin plauzibil în contex, tragicomic în intenția autorului și dramatic-simbolic în viziunea regizorului) îi relaxează pe toți, care ar fi suportat mai greu o rezolvare ca în viață și publicul aplaudă frenetic minute în șir semn că, da, chatarsisul s-a produs, deși nimeni nu pare să fi înțeles sau acceptat că lumea din șcena e ușor de regăsit în sală, desigur pe un alt palier temporal și fără melancolia stepei.
La garderobă, o pensionară evocă entuziast trilurile Tamarei. Și când te gândești că e trecută de 80 de ani…
noiembrie 12, 2011
categorii: LIFE, MODE SI MODELE . Tags:Alegeri, Atitudini, lume, Perspective, spectacol . Autor: DoinaBerchina . Comentarii: Lasă un comentariu